Veniturile românilor, printre cele mai afectate din UE, din cauza pandemiei Covid-19

Veniturile românilor, printre cele mai afectate din UE, din cauza pandemiei Covid-19
Publicat: 20/11/2020, 19:53

Românii se află pe locul doi într-un top al cetățenilor UE care consideră că le-au fost afectate veniturile din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit unui sondaj realizat pentru Parlamentul European.

Potrivit sondajului, 39% la sută dintre respondenții din întreaga UE au declarat că pandemia COVID-19 și-a afectat deja veniturile personale.

Veniturile românilor, printre cele mai afectate de pandemie

Concret, 55% dintre români spun că veniturile le-au fost afectate de pandemia de coronavirus, fiind locul al doilea în UE împreună cu Spania şi Grecia, cu aceeaşi proporţie, pe primul loc fiind Cipru (57%).

La polul opus se află Danemarca, unde doar 17% dintre cetăţeni spun că veniturile le-au fost afectate, urmată de Luxemburg (19%), Olanda şi Finlanda (21%).

De la debutul pandemiei, Parlamentul European a comandat trei sondaje din UE, cu accent deosebit pe impactul COVID-19. Ultimul sondaj a fost realizat online (telefonic în Malta) de Kantar în perioada 25 septembrie – 7 octombrie 2020 în rândul a 24.812 participanți din toate cele 27 de state membre.

Sondajul acoperă cetățenii cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani (16-54 în Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia). Cotele pentru sex, vârstă și regiune la nivel național asigură reprezentativitatea cercetării. Rezultatele rezumative pentru UE sunt determinate de mărimea populației din fiecare țară chestionată.

Românii, nemulțumiți de măsurile luate de guvern

Doar 6% dintre români sunt foarte mulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei, iar 31% se declară destul de mulţumiţi. România se plasează pe locul 20 în UE-27 din acest punct de vedere. Restul de 60% dintre români se declară nu foarte mulţumiţi sau deloc mulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei.

În paralel, în Europa, pe primele cinci locuri ale gradului de satisfacţie pentru măsurile luate de guvern se află Danemarca (75%), Luxemburg (74%), Finlanda (71%), Germania (67%) şi Irlanda (66%). La polul opus, clasamentul statelor celor mai nemulţumite de măsurile luate de guvern împotriva pandemiei este condus de Spania (68%), Bulgaria şi Croaţia (64%), Polonia (63%), Belgia şi Franţa (62%).

Românii, mulțumiți de măsurile luate de instituțiile Uniunii Europene

Potrivit unui alt sondaj, publicat la sfârșitul lunii trecute pe site-ul oficial al Comisiei Europene, România se află în topul statelor membre, în ceea ce privește procentul cetățenilor mulțumiți de măsurile luate de instituțiile Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19 (în proporție de 60%).

În ceea ce privește măsurile luate de instituțiile UE pentru a combate pandemia de COVID-19, părerile sunt împărțite (45% „mulțumiți” față de 44% „nemulțumiți”).

Cele mai ridicate procente se înregistrează în Irlanda (71%), Ungaria, România și Polonia (60% în fiecare dintre aceste trei țări). În șapte țări, majoritatea respondenților sunt „nemulțumiți”, în special în Luxemburg (63%), Italia (58%), Grecia (55%), Cehia (55%) și Spania (52%). În Austria, proporția celor „mulțumiți” este egală cu cea a respondenților „nemulțumiți” (47% în ambele cazuri).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal